Al. Lascarov – 3 pilde

„Fiţi înţelepţi ca şerpii… ”

Un soldat credincios, îşi puse în gând să facă cunoscut camarazilor săi pe Domnul Hristos. Cum ei nu erau în stare a primi deodată lumina adevărului, soldatul se rugă lui Dumnezeu să-i arate calea ce avea de urmat. Şi primi luminată poruncă.
Luă aşadar o carte de poveşti şi, seara, după ce toate se sfârşeau în cazarmă, el începea să citească celorlalţi, din această carte. Toţi ascultau cu mare plăcere.

Pe nesimţite, după o bucată de vreme, soldatul începu să le citească nişte cărţi cu povestiri religioase, în care se vorbea despre Domnul Hristos, ca despre cel mai bun prieten al oamenilor necăjiţi. Soldaţii, fără să-şi dea seama, fură prinşi de dulceaţa povestirilor şi ascultau fermecaţi. Şi mai trecu o vreme, după care soldatul cel credincios aduse o Biblie, din care începu să citească povestirea cea minunată și dumnezeiască.

Soldaţii nu numai că nu se împotriviră, dar cerură camaradului lor să le citească din ce în ce mai mult din această carte.
Pe urmă, acei soldaţi deveniră cei mai buni din întregul regiment, iar când comandantul întrebă pe căpitan cui se datoreşte aceasta, acesta îi arătă o Biblie şi-i spuse: – „Această carte i-a făcut aşa … ”

 

„Aşază-te în calea lui … ”

Într-o zi, un om păcătos se jăluia unui credincios:
– „Dragă prietene, sunt un om pierdut…”
Cel credincios îi spuse atunci:
– „Bucură-te că eşti pierdut, dragul meu … ”
– „Cum aşa, să mă bucur?” – îi răspunse mirat păcătosul.
– „Da, fiindcă este scris în Evanghelie: „Iisus a venit să găsească pe cel pierdut … ”
– „Şi ce trebuie să fac pentru aceasta?”
– “Foarte lesne: să te aşezi în calea lui Iisus ca să te găsească”.
– „Şi care-i calea lui Iisus?”
– „Este calea pe care ne-o arată Evanghelia şi Biserica lui.”

 

Ţinta alergării

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.

Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.

La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau – şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.

A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.

Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,

Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.

Aşa că puţini ajung la ţinta alergării…
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

(Al. Lascarov – Moldovanu – „Viața creștină în pilde”)