Minunile Maicii Domnului
(minunea a 58-a)

Pentru ostaşul tâlhar, care fiindcă în fiecare zi se ruga, nu a fost ucis de diavolul

Între celelalte minuni ale Maicii lui Dumnezeu este şi istorisirea aceasta de suflet folositoare pe care o scriem lângă cea de mai sus, pentru ca să vadă cei ce se lenevesc la rugăciunea lor, ca să se păzească şi să fugă de trândăvie şi de nebăgarea de seamă, ca de o stricătoare de suflet şi de moarte neiertată greşală. Pentru că orice păcat ar face cineva, nu trebuie să se deznădăjduiască şi să se lepede de rugăciunea lui, după cum zic oarecare nebuni, care spun că dacă omul este nevrednic nu trebuie să se roage pentru ca să nu întărâe pe Dumnezeu spre mai multă mânie.

Când faci desfrânare, necunoscătorule, nu te temi nici te ruşinezi, iar ca să citeşti rânduiala Utreniei, Ceasurile şi alte rugăciuni, te ruşinezi. Aceasta nu este evlavie, ci deznădăjduire.
În adevăr, se cuvine ca să stai în biserică înaintea sfintelor icoane, sau spre Răsărit dacă nu eşti în biserică, să te rogi, nu cu neruşinare şi fără de frică, ci cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, cu frică şi cu cutremur, gândindu-te la mărimea lui Dumnezeu şi nevrednicia ta; să plângi păcatul tău şi să te rogi Preasfintei, ca să-ţi ajute să te întorci la pocăinţă. Şi acum ascultă.

Era un ostaş, om tare şi puternic care locuia într-un turn aproape de un drum împărătesc împreună cu alţi oarecare tâlhari asemenea lui şi pe câţi treceau pe acolo îi dezbrăca şi le lua tot ce aveau.
Însă avea şi buna obişnuinţă ca să se roage în fiecare zi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zicând de multe ori închinăciunea îngerului.

Deci, într-una din zile, trecând prin părţile acelea un duhovnic, om sfânt cu viaţa şi înaintevăzător, slujitorii ostaşului ca nişte fiare neîmblânzite l-au dezbrăcat şi i-au luat tot ce avea.
Atunci el i-a rugat ca să-l ducă la mai marele lor, că are să-i vorbească un cuvânt.
Deci, ducându-l la acela, i-a zis lui preotul: „Adună pe toţi tovarăşii tăi, că vreau să vorbesc câteva cuvinte spre folosul vostru”. Iar acela a poruncit şi s-au adunat. Atunci a zis iar Avva: „Mai este unul, porunceşte să vie şi acela”.

Iar cei care s-au adunat au văzut că lipseşte sluga vătafului lor, care îi gătea bucate şi în fiecare seară îi făcea patul şi îl servea. Deci l-au strigat şi pe acela, care a venit mai multă fără voia lui, căci văzând pe duhovnic întorcea ochii în altă parte şi de frică tremura tot, făcând oarecare semne şi chipuri ca ale celor îndrăciţi, şi nu îndrăznea să se apropie. Atunci i-a zis preotul: „Te jur pe tine, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, mărturiseşte cine eşti şi ce voieşti să faci aici Stăpânului tău?”. Iar acela a răspuns: „Eu nu sunt om, ci diavol, trimis de mai marele nostru ca să pândesc pe omul acesta şi să iau aminte cu tot dinadinsul dacă va trece vreo zi în care să nu facă rugăciune către Fecioara Maria, ca să-l omor şi să iau sufletul lui în munca iadului pentru fărădelegile lui; şi iată, astăzi am patrusprezece ani de când îl slujesc pentru pricina aceasta, şi n-a trecut nici o zi în care să nu facă rugăciune. Pentru că în fiecare zi stă mult timp cu evlavie rugându-se Fecioarei Maria a cărei putere mă împiedică să-l omor”.

Zisu-i-a lui Avva: „Îţi poruncesc ţie cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, să te faci nevăzut, şi să nu mai faci nici un rău vreodată cuiva din acei ce cheamă numele Născătoarei de Dumnezeu!”
Şi aşa diavolul îndată a pierit. Iar ostaşul, căzând la picioarele cuviosului, i-a mulţumit pentru facerea de bine aceasta, după cum se cădea. Şi mărturisindu-şi de faţă păcatele lui a plecat de acolo. Şi făcându-se monah, s-a săvârşit vieţuind cu fapte bune.

Vedeţi dar, fraţii mei, cât de mare putere are rugăciunea şi evlavia cea către Născătoarea de Dumnezeu?
Deci, să nu se lenevească nimeni la canonul lui, ci să lase toate lucrurile şi trebuinţele trupului, când vine ceasul rugăciunii. Şi de ar fi şi bolnav în pat, încât să nu poată să stea drept, să facă rugăciune şi culcat, căci o primeşte Dumnezeu dacă mulţumeşte omul şi bolnav fiind. Dar să se păzească ca să nu cârtească, ci să-l slăvească şi să mulţumească pentru facerea de bine ce-i face pedepsindu-l prin boală vremelnic, pentru ca să-l fericească veşnic. Amin.