Minunile Maicii Domnului
(minunea a 59-a)

Pentru văduva cea săracă al cărei suflet l-a luat Stăpâna cea Preanevinovată, iar la moartea bogatului au venit de faţă diavolii

Un preot oarecare ce slujea la o enorie, a fost chemat să împărtăşească o femeie săracă şi un boier bogat. Iar el, lăsând pe femeia cea săracă şi văduvă s-a dus la boierul cel bogat, pe care l-a împărtăşit şi l-a mângâiat, nădăjduind că-i va lăsa lui ceva din averea sa.
Atunci, venind un alt trimis de la casa văduvei, i-a spus că aceea este aproape să-şi dea sufletul, dar preotul, ca un semeţ şi iubitor de avuţie nu s-a dus. Însă avea un ierodiacon foarte îmbunătăţit şi temător de Dumnezeu, care văzând că preotul nu vrea să se ducă, l-a rugat să-i dea voie să împărtăşească el pe văduva aceea şi preotul a primit.

Deci ducându-se diaconul cu Trupul Domnului la casa văduvei care era săracă şi lipsită de bunătăţile cele vremelnice, însă bogată în fapte bune şi în dumnezeiescul dar, a văzut-o că zăcea pe o rogojină şi neavând oameni care să-i stea înainte şi să o caute, ca pe bogatul, stătea deasupra ei (o! plină de dar şi preafericită sărăcie!) Născătoarea de Dumnezeu Maria, cu o ceată de fecioare, care cu basmale albe ştergeau de sudoare faţa bolnavei şi o acopereau.

Iar sfinţitul acela diacon s-a înspăimântat, mai ales când a văzut pe Stăpâna cum că s-a închinat Cinstitului Trup al lui Hristos. Asemenea şi celelalte fecioare au căzut la pământ şi s-au închinat Trupului celui Stăpânesc.

Apoi, ridicându-se, au făcut semn Diaconului ca să se apropie să săvârşească sfânta slujbă. Şi după ce s-a împărtăşit bolnava i-au luat sfântul ei suflet sfinţitele fecioare şi s-au dus în ceruri.

Pe urmă, ducându-se diaconul la casa bogatului, a văzut pe patul lui nişte câini negri, înconjurându-l pe dânsul, pe care însă cei ce stăteau de faţă nu-i vedeau, ci numai cel bolnav care striga să-i alunge de acolo ca să nu-i facă supărare.

Apoi au văzut un harap cu înfricoşată faţă care, băgând pe ascuns în gura bogatului ca un fel de ostie, i-au smuls cu sila ticălosul lui suflet cu multă chinuire şi muncă.

Acestea văzându-le diaconul, grozav s-a înfricoşat şi a căzut la pământ ca un mort. Atunci a stat înaintea lui Preasfânta, care l-a ridicat pe dânsul, zicându-i: „Nu te teme, iubitul meu rob, că ţie îţi este gătită împărăţia Cerurilor şi asupra ta nu poate face nimic răutatea dracilor. Numai păzeşte Dumnezeieștile Porunci ale Fiului meu fără de lenevire, în toate zilele vieţii tale până vei veni în ceata sfinţilor ca să te veseleşti cu dânşii fără de sfârşit”.

Deci diaconul, mulţumind cu smerenie împărătesei, i s-a închinat până la pământ, după care Ea s-a dus la ceruri. Iar el, împărţind la săraci averile sale s-a făcut sărac pentru Domnul şi petrecând viaţă plăcută lui Dumnezeu s-a dus în împărăţia Cerească, pe care să dea Dumnezeu a o dobândi noi toţi. Amin.

(Din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede