Data pelerinajului: 22 aprilie 2023
Participanți: enoriaşi ai bisericii Popa Rusu (53 participanți)
Conducător de grup: preot Cătălin-Cristian Radu
Itinerar: Mănăstirea Trivale; Memorialul Închisoarea Pitești; Mănăstirea Negru Vodă Câmpulung Mușcel; Mănăstirea Aninoasa; Mănăstirea Corbii de Piatră; Mănăstirea Curtea de Argeș
Scopul: cunoașterea unor locuri încărcate de spiritualitate creștină din perioade cu vechime istorică considerabilă, precum și a unei ”urme dureroase” a ororilor săvârșite în timpul comunismului (”Experimentul Pitești”)
În dimineața zilei de sâmbătă, 22.04.2023, după ce primim binecuvântarea călătoriei din partea părintelui Cătălin, ne ocupăm locurile în autocar și, la ora 7,20, pornim spre Pitești. Soarele ne însoțește călătoria, iar traficul este relativ lejer.
Facem o scurtă pauză în apropiere de Pitești și ajungem în reședință a județului Argeș în jurul orei 9,30. Ne deplasăm anevoie pe străzile aglomerate, apoi urcăm pe străzile înguste din vecinătatea Parcului Trivale.
Aproape de ora 10 ajungem la Mănăstirea Trivale.
Mănăstirea de călugări are hramul „Sfânta Treime” și este monument istoric.
Pe parcursul vizitei noastre suntem ghidați de părintele stareț, care ne prezintă informații importante din istoricul mănăstirii, dar și un cuvânt de folos și de întărire.
Locașul a fost construit din lemn, în secolul al XV-lea, de familia Trifan și Stanca Stăncescu. Va fi reclădit din piatră în timpul domniei lui Matei Basarab, dar între anii 1670 şi 1673, ajuns în ruină a fost refăcut din piatră şi cărămidă de către Varlaam, mitropolitul Ţării Româneşti. Picturile mănăstirii sunt făcute în 1731 de Ioasaf Grecu, şi restaurate în anul 1904.
În perioada comunistă Mănăstirea Trivale nu a funcţionat, ea fiind redeschisă în anul 1991. Locul înconjurător este feeric, iar grădina mănăstirii cuprinde biserica de un alb plin de puritate, o troiţă, clopotniţă şi chiliile inundate de o mulțime de flori.
Mănăstirea Trivale este o oază de linişte în tot tumultul citadin al oraşului aflat chiar la doi paşi, un loc de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi, care vin aici zi de zi, pentru a se ruga şi pentru a-şi desfăta privirile şi sufletele cu frumuseţi naturale încărcate de spiritualitate.
Bătrânii din zonă spun că a fost adăpostit aici, pentru o vreme, capul lui Mihai Viteazul, în drum spre Târgoviște, după ce domnitorul fusese ucis la Câmpul Turzii.
Vechea ctitorie a fost refăcută integral la sfârșitul secolului al XX-lea, sub păstorirea ierarhilor de atunci ai Episcopului Râmnicului și Argeșului, Preasfințiți Gherasim Cristea și Calinic Argatu. Astfel, la inițiativa egumenilor Calist, Natanael și Ciprian Otoroschi, după proiectul arhitecților Lucian Gheorghiu și T. Barbu, coordonați de Ștefan Balș, biserica schitului a fost refăcută integral. Pictura a fost executată de către Ion Savu din Săpata.
Sf. moaște: Sf. Gherasim de la Iordan, Sf. Gheorghe Hozevitul, Sf. Teodosie de la Brazi, Sf. Pantelimon, Sf. Vasile cel Mare; Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului
La ora 11, conform planificării din timp făcute de părintele Cătălin, tot grupul este prezent la intrarea în Memorialul Închisoarea Pitești.
Memorialul Închisoarea Piteşti este un spaţiu memorial aflat în interiorul fostului penitenciar Piteşti, activ între 1941-1977. Penitenciarul de la Piteşti este cunoscut pentru faptul că aici s-a desfăşurat Fenomenul Piteşti sau Experimentul Piteşti, o perioadă de violenţă extremă între 1949-1951, în care aproximativ 600 de studenţi au fost aruncaţi de comunişti în iadul torturii fizice, psihice şi spirituale în forme greu de descris.
Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești. Experimentul Pitești a fost terminat în septembrie 1951 imediat după înlăturarea din fruntea Partidului Comunist Român a comuniștilor extremiști, facțiunea moscovită (Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luka) de către noua linie a desprinderii de Moscova sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Acest experiment poate fi redus la o scuză pentru administrarea zilnică a unor bătăi și torturi brutale, cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România. Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în călăi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop.
Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000. A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. După anul 1989, generalul de Securitate Alexandru Grunberg Nikolski a declarat că Securitatea a implementat Fenomenul Pitești la ordinul bucureștean al Anei Pauker care – implicit – executa ordinele moscovite directe ale lui I. V. Stalin.
Ghida noastră, o tânără doamnă foarte bine instruită și cu o exprimare fluentă și clară, ne conduce pe traseul bine structurat al Memorialului, oprindu-se cu detalii relevante asupra unor aspecte specifice Experimentului Pitești, precum și asupra unor deținuți politici emblematici: Ioan Ianolide, Eugen Măgirescu, Gheorghe Calciu- Dumitreasa, Constantin Oprișan, Nicolae Purcărea, Dumitru (Dan) Lucinescu, Traian Popescu, Constantin (Tache) Rodas, Valeriu Gafencu, Elisabeta Rizea, Gheorghe Plop ș.a.
La etaj, este amenajată Capela Penitenciarului, în cadrul căreia sunt expuse fragmente din corpurile unor deținuți morți ca urmare a tratamentelor inumane aplicate acestora de torționari, o imagine- icoană a hărții României cu conturul format dintr-o mulțime de martiri, precum și un grupaj de fotografii sugestiv, cu deținuții care au răbdat torturile în tăcere, fără să-și calce demnitatea.
Parcurgerea spațiilor Memorialului ne umple de tristețe și ne îndeamnă să reflectăm că societatea actuală, cu un mare grad de libertate și prosperitate, are înaintași care au luptat pentru un ideal, pentru demnitate și adevăr, de cele mai multe ori sacrificând bunul cel mai de preț: viața. De aceea să le purtăm recunoștință și să ne rugăm pentru sufletele lor.
Plecăm de la Pitești spre Câmpulung Mușcel.
Aici ne oprim la Mănăstirea Negru Vodă, ctitorită în anul 1215, prin tradiție de către Radu Negru Voievod, rezidită de Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru (al cărui mormânt se află în partea dreaptă a naosului). Matei Basarab va reclădi edificiul, care devine și mănăstire.
Mănăstirea Negru Vodă reprezintă cel mai important ansamblu monastic din Mușcel. În componența ei intră Paraclisul Domnesc al curții voievodale, ulterior Biserica mare a mănăstirii, Biserica mică – bolnița- din primul sfert al veacului al XVIII-lea, Turnul clopotniță de la intrarea în incintă – secolul al XVII-lea, Casa Domnească – secolul al XVII-lea construită pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenești – secolul al XVIII-lea, anexa casei domnești și chiliile de la începutul secolului al XIX-lea.
Biserica principală a mănăstirii are una dintre cele mai frumoase catapetesme din Mușcel. În mijlocul naosului se află un mare policandru din lemn sculptat.
La racla cu sfintele moaște ale Sf. Ioanichie cel Nou de la Mușcel (aduse aici în 2012),primim o rugăciune de binecuvântare din partea unui părinte și suntem miruiți.
În biserică și mai află racla cu Sfinte moaște ale Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Mc. Varvara, Sf. Mc. Mercurie, Sf. Ioan Botezătorul, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Galactotrofusa.
În spațiosul spațiu exterior din jurul bisericii principale, frumos amenajat și întreținut, suntem conduși de un părinte, care ne atrage atenția asupra a trei morminte, în care odihnesc părinți stareți ai mănăstirii, care prin viața sfântă și evlavia deosebită la Maica Domnului au contribuit la dezvoltarea vieții de trăire duhovnicească din mănăstire.
Părintele ne descuie și ușa vechii bolnițe, află în curs de reabilitare, o biserică cu o pictură foarte valoroasă, conservată doar parțial.
Plecăm din Câmpulung spre Mănăstirea Aninoasa.
Mănăstirea Aninoasa a fost fondată de către Tudoran Vlădescu în anul 1677.
Ctitorul acestei mânăstiri a înzestrat sfântul lăcaș cu mai multe obiecte liturgice, vase și clopote, cumpărând mai multe moșii pe care le-a lăsat mănăstirii. Între anii 1722-1730, mitropolitul Daniil al II-lea al Ungrovlahiei aduce îmbunătățiri semnificative lăcașului monahal, adăugând două turle bisericii, precum și pridvorul acesteia. În anul 1778 este consemnat faptul că mânăstirea Aninoasa ajunge metoc al Mitropoliei București, iar în anul 1833, logofătul Nicolae Buscoveanu construiește câteva case de zid lângă clopotniță. Ca o consecință a secularizării averilor mânăstirești din anul 1864, Biserica „Sfântul Nicolae” s-a transformat în biserică de mir în cadrul satului Aninoasa. Ansamblul monahal este compus din: biserică, casa egumenească, turnul-clopotniță, chiliile și un paraclis.
În ţinutul legendar al Muscelului, plin de biserici şi mânăstiri ridicate din poruncă domnească, Mănăstirea Aninoasa este un lăcaș încărcat de istorie, cu un destin special.
Monument istoric și de arhitectură, Mănăstirea Aninoasa se prezintă ca un ansamblu arhitectonic de tradiție brâncovenească, având o incintă dreptunghiulară prevăzută cu un turn-clopotniță, chilii și paraclis. Mănăstirea este însuflețită de o obște de maici. Numele mănăstirii și al localității se trage de la pădurile de arini (anini), care se întindeau odinioară pe colinele din împrejurimi. Biserica a fost zugrăvită în frescă de către renumitul zugrav Pârvu Mutu din Câmpulung. Deasupra ușii de la intrarea în biserică se vede și astăzi tabloul votiv în care sunt zugrăviți ctitorii bisericii, Tudoran și Alexandra, împreună cu unsprezece copii din familia boierească .
Biserica de la Mănăstirea Aninoasa este prima biserică zugrăvită de Pârvu Mutu după întoarcerea de la studii, mai înainte de a deveni zugravul familiei Cantacuzino.
Mănăstirea este fortificată, zidurile având o grosime maximă de 1,84 metri, ceea ce îi conferă un caracter unic în zonă.
În prezent, întregul complex monahal este foarte bine întreținut, frumusețea acestor locuri determinându-i pe credincioși sa revină aici, cu inima deschisă, de fiecare dată când au ocazia. Curtea mănăstirii este bine îngrijită și cu multe flori cu gust alese.
În biserica principală se află racla cu sfintele moaște ale Sf. Nicolae.
După ce ne închinăm în biserica cea mare, grupului îi este oferit un cuvânt de folos de către un părinte duhovnic.
Din cauza scurgerii timpului alocat vizitării acestui obiectiv, părăsim cu părere de rău frumoasa Mănăstire Aninoasa, cu nădejdea de a o revedea.
În continuare, ne îndreptăm spre Mănăstirea Corbii de Piatră, având de parcurs un drum scurt, dar destul de anevoios.
La Mănăstirea Corbii de Piatră găsim parcarea aglomerată, fiind mulți vizitatori. Așadar trebuie să așteptăm eliberarea spațiului bisericii de vizitatorii ajunși aici înaintea grupului nostru. Suntem conduși de un ghid tânăr, care ne prezintă informații despre acest lăcaș deosebit de valoros.
Mănăstirea Corbii de Piatră este un ansamblu rupestru din secolul al XIV-lea, reînființat în anul 1512, în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Biserica mănăstirii este săpată în stâncă (gresie). Lângă biserică, săpat tot în stâncă, se află trapeza mănăstirii, sala de mese a mănăstirii, un spațiu dăltuit la rându-i în stâncă, despre care tradiția afirmă că a fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice. Prima atestare documentară este la 23 iunie 1512, dar există informații certe conform cărora biserica a existat și înainte de această dată. La 23 iunie 1512, monahia Magdalina – în mirenie Mușa, fiică și soție de boier, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi, (re)înființează Mânăstirea de la Corbii de Piatră. Sfântul lăcaș a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și a fost închinată domnitorului Neagoe Basarab. Astfel, locașul capătă încă de la (re)înființare statutul de mănăstire domnească.
În 1897, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, nerănind pe nimeni. În vara aceluiași an, credincioșii au adus niște meșteri italieni cioplitori în piatră de la Albeștii de Mușcel pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme.
Inițial, biserica avea 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică în România.
Posibilitatea avansată de unii cum că unul dintre altare ar fi fost catolic este pură fantezie. Ambele altare au fost ortodoxe, fiind realizate în cea mai pură tradiție bizantină. De altfel biserica se înrudește tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia, arhitectura bisericuței derivând tipologic din bisericile sală, cu două altare, dedicate unui hram dublu, caracteristici ale lumii bizantine din sec. al X-lea.
Deşi nu a fost niciodată restaurată, biserica păstrează mari părţi de pictură: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la faţă, Înălţarea Domnului, Arhanghelul Gavriil, Sfinţii Militari, Iisus Emanuil. Picturile, însoţite de inscripţii greceşti, prin caracteristicile şi calitatea lor, permit datarea cu certitudine a ansamblului în prima parte a sec al XIV-lea, ceea ce înseamnă că Mănăstirea Corbii de Piatră este locaşul cu cea mai veche pictură din Ţară Românească.
Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil de la anul 1761.
În anul 2003, după mai bine de 200 de ani, s-a reînnodat firul vieţii monahale, în scopul restaurării picturii şi pentru construirea unui complex chinovial, pentru ca locaşul de cult să-şi reia, pe cât posibil, strălucirea de odinioară.
Plecăm spre municipiul Curtea de Argeș pentru a vizita ultimul obiectiv al itinerarului nostru.
Ajungem la Mănăstirea Curtea de Argeș. Aici fiecare dintre noi își va alege obiectivele de vizitat, cu condiția încadrării în timpul precizat de părintele Cătălin, pentru a fi prezenți la autocar.
Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeșul voievodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească.
Mănăstirea Curtea de Argeș a fost construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și regina Elisabeta, Ferdinand și regina Maria.
În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”.
Noua Catedrală a fost ridicată la inițiativa Arhiepiscopiei Argeșului și Mușcelului în parteneriat cu Casa Regală a României; piatra de temelie fiind pusă la 10 mai 2009. Târnosirea a avut loc în 7 decembrie 2018.
În partea stângă, în fața Sfântului Altar sunt expuse moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.
Noul locaș este și necropolă regală ce conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului. În necropolă au fost înmormântați regele Mihai I și regina Ana. Tot aici au fost reînhumate rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea și cele ale Reginei Elena.
Ziua de pelerinaj este pe sfârșite. A fost o zi liniștită care ne-a îngăduit să vedem locuri frumoase, încărcate de semnificație duhovnicească și de istorie.
Ne îndreptăm spre București cu multă mulțumire în suflet.
Părintele Cătălin mulțumește lui Dumnezeu pentru ziua minunată pe care ne-a dăruit-o și participanților la pelerinaj, apreciind totodată și buna comportare a celor trei copii, prezenți alături de părinți.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Elena Grigorescu