Cel ce strămută lucrările simțurilor din afară spre simțurile dinlăuntrul petrece viață îngerească pe pământ. El este și este văzut ca om între oameni, dar petrece și e cunoscut ca înger între îngeri

Dintre simțuri, unele sunt raționale, ca vederea și auzul, și mai înțelepte și mai călăuzitoare decât celelalte. Iar altele sunt neraționale și dobitocești, slujind celor raționale, ca gustul, mirosul pipăitul. Căci întâi vedem și auzim, și apoi, mișcați de rațiune, ne atingem de lucrul din față, îl mirosim și îl dăm gustului. Cele trei simțuri din urmă sunt foarte dobitocești, și cu totul supuse celorlalte două. De aceea pentru ele ostenesc, cu deosebire, animalele și fiarele cele mai lacome și mai pornite spre împreunare. Toată ziua și toată noaptea acestea caută nesăturate după mâncare sau se reped spre împreunare…

Precum trupul are cinci simțuri, așa și sufletul are același număr de cinci simțuri: mintea, rațiunea, simțirea înțelegătoare, cunoștința și știința. Ele se adună în trei lucrări ale sufletului: mintea, rațiunea și simțirea. Prin minte primim înțelesurile; prin judecată tâlcurile; iar prin simțire chipurile cunoștinței și gândurile dumnezeiești…
Cel ce strămută lucrările simțurilor din afară spre simțurile dinăuntru – de pildă, vederea spre mintea care privește lumina vieții; auzul spre înțelegerea sufletului; gustul spre puterea deosebitoare a rațiunii; mirosul spre cunoașterea minții; iar pipăitul îl strămută spre starea de veghe a inimii -, acela petrece viață îngerească pe pământ. El este și văzut ca om între oameni, dar petrece și e cunoscut ca înger între îngeri.
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 93– Cuviosul Nichita Stithatul VI, 177-178)

Ca niște văzător și preoți, săvârșim liturghia tainică a altarului ceresc prin lucrarea minții

Câtă vremea firea puterilor din noi e dezbinată în sine și e împărțită în multe părți potrivnice, nu suntem părtași de darurile mai presus firești ale lui Dumnezeu. Iar nefiind părtași de acestea, stăm departe și de liturghia tainică a altarului ceresc, săvârșită prin lucrarea minții. Dar când prin multa sârguință a sfințitelor nevoințe ne-am curățit întinăciunea păcatului și am adunat la un loc părțile dezbinate din noi prin puterea Duhului, atunci ajungem și la împărtășirea de bunătățile negrăite ale lui Dumnezeu și aducem dumnezeieștile taine ale liturghiei tainice a minții la altarul înțelegător și mai presus de ceruri al lui Dumnezeu, în chip vrednic de Dumnezeu – Cuvântul, ca niște văzători și preoți ai tainelor Sale nemuritoare.
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 97 – Cuviosul Nichita Stithatul VI, 256-257)