Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieșirii, i se face sufletului închisoare și lanț, iar cea iubitoare de osteneli, îi este poartă deschisă. Inima învârtoșată e poartă de fier zăvorâtă înaintea cetății, iar celui ce pătimește răul și e strâmtorat, i se deschide de la sine ca și lui Petru (Fapte 12,10)
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 103- Marcu Ascetul, I, 205)

Ascultă Scriptura zicând: ”Cu toată paza păzește inima ta, că din aceasta sunt ieșirile vieții”.(Prov.4,23) Și iarăși află că dumnezeiasca Scriptură învață că ”gândurile viclene despart de Dumnezeu” (Înțel. lui Solomon 1,3). Fiecare să ceară socoteală sufletului său, cercetându-l și probându-l de ce lucruri e lipit. Și dacă se întâmplă să vadă că inima sa nu coglăsuiește cu legile lui Dumnezeu, să-și păzească cu toată puterea precum trupul, așa și mintea nestricată și neînsoțită cu gândurile rele dacă vrea să se sălășluiască în el, potrivit făgăduinței. Cel curat. Căci a făgăduit că se va sălășlui și va umbla în sufletele curate și iubitoare de frumusețe.
Precum plugarul, care își îngrijește cu toată hărnicia pământul său, îl ară mai întâi și îl plivește de mărăcini, și apoi aruncă semințele, așa și cel ce așteaptă să primească de la Dumnezeu sămânța harului, trebuie să își curețe mai întâi pământul inimii, ca venind sămânța duhului să dea roduri desăvârșite și înmulțite. Căci de nu va face aceasta mai întâi și nu se va curăța cineva pe sine de toată întinăciunea trupului și duhului, e trup și sânge și stă departe de viață.
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 104- Sf. Simeon Metafrastul, V, 293-294)

Să păzim cu toată străjuirea inima noastră în tot ceasul, chiar și în clipa cea mai mică, dinspre gândurile care întunecă oglinda sufletului, în care obișnuiește să se întipărească și să de zugrăvească luminos Iisus Hristos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu Tatăl. Și să căutăm neîncetat înlăuntrul inimii Împărăția cerurilor, grăuntele de muștar, mărgăritarul și aluatul, , și toate celelalte le vom afla în chip tainic, de ne vom curăța ochiul minții. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: ”Împărăția cerurilor e înlăuntrul vostru, arătând dumnezeirea care se află înlăuntrul inimii. ”
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 105- Filotei Sinaitul, IV, 99)

Să ne sârguim să bem din vinul duhovnicesc și dumnezeiesc și să ne îmbătăm cu beția trezviei, ca precum cei plini de vin se fac mai vorbăreți, și noi umplându-ne de vinul cel duhovnicesc, să povestim despre tainele dumnezeiești. ”Căci paharul Tău, zice David, mă îmbată pe mine cu marea lui tărie.” (Ps. 22,5)
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 105- Sf. Simeon Metafrastul, V, 284)

”Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8) Dar inima curată nu o poate înfăptui nici o virtute, nici două, nici zece, ci toate împreună fiind, așa zicând, , ca una singură și dusă până la capătul din urmă. Dar nici acestea nu pot face singure inima curată, fără venirea și lucrarea Duhului. Căci precum fierarul își poate arăta meșteșugul prin uneltele sale, dar fără lucrarea focului nu poate isprăvi nimic, așa și omul toate le face și se folosește de virtuți ca de niște unelte, dar fără venirea focului dumnezeiesc ele rămân fără rod și fără folos, neizbutind să curățească pata și întinăciunea sufletului.
Acolo unde este smerenia adâncă, acolo sunt și lacrimi îmbelșugate. Iar acolo unde sunt acestea, acolo e prezența Duhului cel închinat. Iar acolo unde e Acesta, acolo se ivește toată curăția și sfințenia în cel ce se află sub lucrarea Duhului. … Omul poate lucra împotriva patimilor sale, dar nu le va putea dezrădăcina nicidecum. Și a primit puterea de a nu face răul, dar nu și puterea de a nu se gândi la el. Dar evlavia constă nu în a face numai binele, ci și în a nu gândi cele rele. Deci cel ce gândește cele rele nu poate dobândi inima curată. Șui cum ar putea? Căci e întinată de gândul rău ca o oglindă de noroi.
Eu am înțeles că inima curată constă nu numai în a nu fi tulburat cineva de vreo patimă, ci și în a nu cugeta vreun rău sau ceva al vieții, atunci când vrea, ci a avea în sine numai amintirea lui Dumnezeu printr-o iubire neînfrânată. Căci numai în lumina curată vede ochiul în chip curat, neașezându-se în calea privirii nimic.
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 106- Sf. Simeon Noul Teolog, VI, 60-61)

Cel ce a dobândit inima curată a biruit frica. Iar cel ce se curățește încă aici o biruie, aici e biruit de ea. Iar cel ce nu luptă nicidecum sau nu simte că este prieten al patimilor și al dracilor și deci mai adaugă la boala slavei deșarte și boala închipuirii de sine, socotind că este ceva fără să fie nimic, sau e robul și prada fricii â, tremurând ca un prunc cu cugetul și având frică acolo unde nu este frică pentru cei ce se tem de Domnul.
Cel ce se teme de Domnul nu are frică de asaltul dracilor, nici de neputincioaselor lor atacuri, dar nici de amenințările oamenilor răi. Fiind în întregime ca o flacără sau ca un foc arzător ce străbate zi și noapte de jur împrejur locurile ascunse și întunecoase , pune dracii pe fugă. Căci fug mai degrabă aceia de el decât el de aceia, ca să nu fie arși de flacăra învăpăiată a focului dumnezeiesc ce țâșnește din el.
Cel ce umblă în frica de Dumnezeu, chiar dacă petrece în mijlocul oamenilor răi, nu se teme. El are înlăuntrul său frica de Dumnezeu și poartă arma nebiruită a credinței cu care poate să le împlinească pe toate, chiar și pe cele care par grele și cu neputință celor mulți. El petrece ca un uriaș în mijlocul piticilor sau ca un leu mugind în mijlocul câinilor și al vulpilor, încrezându-se în Domnul. Cu tăria cugetului lui îi lovește pe ei și înspăimântă inimile lor, învârtind cuvântul înțelepciunii ca pe un toiag de fier.
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 106- Sf. Simeon Noul Teolog, VI, 32-33)

Avva Moise ne-a grăit: ”Fiilor, toate virtuțile și îndeletnicirile au un scop anumit, după care potrivindu-se cei ce privesc spre el ajung la ținta dorită. Lucrătorul de pământ , răbdând când văpaia soarelui, când asprimea gerului, își lucrează pământul, având ca scop să-l curățească de mărăcini și pălămidă, iar ca țintă ultimă, să se bucure de rod. Cel ce face neguțătorie nu se gândește la primejdiile de pe mare sau de pe uscat, ci se ostenește cu toată sârguința pentru neguțătoria sa, având ca scop câștigul care va veni din ea, iar ca țintă ultimă, bucuria care va veni de pe urma câștigului. Ostașul nu se gândește la primejdiile războiului, nici la necazurile petrecerii printre străini, având ca scop înaintarea sa în treapta ostășească și ca țintă ultimă, câștigul de pe urma dregătoriei sale. Așadar, și cinul nostru are un scop și o țintă ultimă a sa pentru care răbdăm de bunăvoie toată osteneala și truda. De aceea postul nu ne ostenește, nevoința privegherii ne înveselește, citirea și meditarea Scripturilor o facem cu dragă inimă, truda lucrului, ascultarea, lepădarea de toate lucrurile pământești, petrecerea în această pustie, toate cu dragoste le săvârșim.
Dar voi care ați nesocotit patria, neamul și toată lumea și v-ați înstrăinat de ele venind la noi, care suntem niște oameni de rând și proști , spuneți-mi care este scopul vostru? Și ce țintă ultimă ați avut înainte, când ați făcut aceasta?” Iar noi răspunzând, am zis: ”Pentru Împărăția cerurilor.”
La aceasta, avva Moise a zis: ”Bine ați răspuns în ce privește ținta ultimă, dar cere e scopul de la care, nicicum abătându-ne, putem să ajungem la Împărăția cerurilor? În privința aceasta n-ați răspuns.” Iar când am mărturisit că nu știm, ne-a răspuns bătrânul: ”Ținta ultimă a făgăduinței este, cum ați zis, Împărăția lui Dumnezeu, iar scopul fără de care este cu neputință a ajunge la sfârșitul acela este curăția inimii. Deci spre acest scop trebuie să fie îndreptată mintea noastră totdeauna, iar când s-ar întâmpla să se bată inima noastră puțin din calea cea dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul urmărit, ca după o riglă a zidarului.
(Cartea Filocaliilor- Cele mai frumoase pagini, pag, 106- Sf. Ioan Casian, I, 114-115)