In Memoriam – Părintele Visarion Iugulescu
Pelerinajul copiilor – 18 mai 2024

Data excursiei tematice: 18 mai 2024
Participanți: 45 copii din biserica Popa Rusu, cu vârsta între 5 și 15 ani
Preot organizator și coordonator: Cătălin-Cristian Radu
Îndrumători duhovnicești participanți: preot paroh Gheorghiță Burlănescu și diacon Călin-Dumitru Popescu
Destinaţia: casa în care a locuit în ultima perioadă a vieții părintele ierodiacon Visarion Iugulescu, situată la ieșirea din localitatea Comarnic și Muzeul Cinegetic Posada.
Scopul: cunoașterea de către copii și adolescenți a unor aspecte importante din viața și activitatea misionară a părintelui ierodiacon Visarion Iugulescu.

În dimineața zilei de sâmbătă, 18 mai 2024, după rugăciunea de binecuvântare din biserica noastră, părintele Cătălin dă îndrumările necesare pentru ca această excursie să se desfășoare în bune condiții, după programul stabilit.

În jurul orei 7,30 pornim cu autocarul către Comarnic. Pe măsură ce ne îndepărtăm de București, putem admira frumusețea peisajelor de primăvară, curburile armonioase ale dealurilor, apoi în zare, semețele culmi ale Bucegilor.

Copiii, cu zburdălnicia specifice vârstei, dau atmosferei un ”sonor” specific, necesitând adesea intervenția părintelui Cătălin.

După un popas necesar pentru dezmorțire, ne continuăm drumul spre Comarnic. Ajungem la casa locuința părintelui Visarion în jurul orei 10. Suntem întâmpinați de părintele (monah) Gherasim (fostul ”fratele Gheorghiță”), care a fost ucenicul părintelui Visarion începând cu anul 1974. Autocarul este parcat chiar în curtea casei.

Despre părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu

Se naște la Brănești, jud. Dâmbovița, în luna octombrie 1922, primind la botez numele de Vasile. Încă de copil a avut înclinații spre activitatea misionar-duhovnicească. Iubea foarte mult biserica, era aprins în credință, se instruia citind operele Sfinților Părinți, fiind animat de dorința de a ști cât mai multe învățături pentru mântuirea sufletului.

În timpul războiului este luat militar la Brașov, la cavalerie, fiind impresionat de disciplina din armată. Duminica, când ostașii mergeau la biserică împreună cu ofițerii, cânta la strană și, cu învoirea preotului, predica în prezența ofițerilor și ostașilor. Pleacă pe front în Rusia, unde, în timpul luptelor este luat prizonier, împreună cu ostașii companiei. În drum spre lagărele din Siberia reușește să fugă, ca prin minune, și se întoarce în țară.

După eliberare s-a retras în părțile Brașovului unde a cunoscut mulți părinți duhovnicești, misionari autorizați ce propovăduiau în toată țara.

Între 1948-1950, zi de zi, a făcut misionarism cu părintele Damaschin (fost stareț al mânăstirii Lainici), până ce autoritățile le-au interzis, luând măsuri drastice. Părintele Damaschin, apreciind predicile sale și hotărârea și starea sa sufletească, l-a recomandat mitropolitului Irineu Mihălcescu și, astfel, primește hirotesia de ipodiacon misionar la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iași. Avea vârsta de 28 de ani.

Între timp cunoaște asociația misionară ortodoxă Patriarhul Miron din București, pe părintele Iosif Gafton, pe scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, pe Vasile Ionescu, pe părintele Toma Gherasimescu de la „Mărgăritarele lumii„, unul din cei mai mari misionari din țară.

Simțind nevoia de liniște și, totodată, dorind viața pustnicească, se retrage în munții Reteiului, și este hirotonisit ierodiacon, cu numele Visarion, pentru mânăstirea Balaciu, de Prea Sfințitul episcop Antim Angelescu al Buzăului, pe 25 decembrie 1950 la catedrala episcopală din Buzău.

Aici, cu binecuvântarea starețului a desfășurat aceeași activitate de întărire sufletească, făcându-și mulți ucenici. Mulți dintre ucenicii dânsului au devenit călugări, diaconi, preoți, stareți de mânăstiri. Amintim aici pe părintele protosinghel Ilarion Lupașcu, fost stareț al schitului românesc Prodromul de la Sfântul Munte Athos.

De la Balaciu e cerut de mitropolitul Efrem la mânăstirea Cernica, unde vine cu un număr însemnat de ucenici. Urmează cursurile de ghizi și e repartizat ca ghid la mânăstirea Snagov.

În anul 1960 este afectat de acel odios decret prin care se dispunea închiderea unor mânăstiri și scoaterea călugărilor tineri din mânăstiri. Funcționează pe post de cântăreț la mai multe biserici.

În anul 1973 se stabilește la biserica Sf. Nicolae-Sârbi din București, unde timp de 10 ani a desfășurat o neobosită activitate duhovnicească, vestind cu timp și fără timp cuvântul lui Dumnezeu, alinând, mângâind suflete zbuciumate, mustrând cu blândețe, îndreptând sufletele spre Hristos.

Impresiona prin vocea sa îngerească care era predestinată rugăciunilor și psalmodierii, intona la strană cântările bisericești ca nimeni altul și, mai ales, trezea conștiințele prin puterea adevărurilor conținute în predicile pe care le rostea din fața sfântului Altar.

Cu ochii blânzi și isteți, cu fața angelică și chipul monahicesc, părintele Visarion trăda o mare trăire. O lumină ca a sfinției sale nu putea fi ascunsă sub obroc și, în scurt timp, se adună în juru-i o mulțime de tineri, biserica începu să se umple de lume și să devină neîncăpătoare.

Mulți din cei împovărați de păcate, care intrau în contact cu sfinția sa, oricâte vicii ar fi avut, se transformau, renășteau în niște oameni însănătoșiți sufletește.

Sfinția sa împărțea în dar, cu generozitate cruciulițe, icoane, cărți religioase cu învățături sfinte, vieți de sfinți, rugăciuni, cărți care în vremea aceea erau mărgăritare de mult preț și cu anevoie de găsit, casete cu predici ziditoare de suflet, predici care erau înregistrate de credincioși în timpul slujbelor. Multe din aceste lucruri erau greu de procurat și cu mari sacrificii.

Era înzestrat și cu darul picturii. Multe din icoanele pictate de sfinția sa împodobesc și astăzi casele creștinilor sau diferite biserici unde au fost donate.

Despre sine, îi plăcea mai mult să afirme că este un pictor de suflete.

Actele caritabile făcute împreună cu credincioșii, în funcție de împrejurările de atunci și de posibilități, vizau spitalele, azilurile de bătrâni, orfelinatele, familiile cu situații materiale precare, copii nebotezați de la casele de copii, care erau botezați, persoane decedate care nu aveau pe nimeni să le facă înmormântare.

De asemenea, persoanele care aveau talent (muzică, pictură, sculptură, poezie, etc.) erau încurajate să-și pună talantul în slujba Domnului.

Treptat, acțiunile dânsului au stârnit invidia multora care nu se puteau ridica la aceeași înălțime și, în urma unor uneltiri, în 1983, urmează anchete, interogatorii, interzicerea dreptului de a mai predica.

Deși nu a fost găsit vinovat cu nimic, din acel moment, i s-a interzis accesul în biserică și i s-a impus pensionarea, forțat.

Moment greu, atât pentru sfinția sa cât și pentru credincioșii care erau tulburați de nedreptatea ce i se făcuse.

Credincioșii care îl urmaseră s-au răspândit pe la mai multe biserici, răspunzând solicitărilor preoților și creându-se în biserici focare de credință, care radiau și celor din jur.

Acționând cu multă înțelepciune, își desfășoară acum lucrarea misionară acoperit, ca în catacombe, potrivit conjuncturii și posibilităților vremii.

Datorită condițiilor de viață și încercărilor prin care a trecut sănătatea sfinției sale s-a zdruncinat mult.

După evenimentele din decembrie 1989 s-a creat mai mult spațiu de lucru pe plan duhovnicesc. Are acum posibilitatea să facă o catehizare vastă, procedând cu abilitate și răspândind cuvântul lui Dumnezeu în mase mari de auditori.

Este invitat de mulți preoți, atât din București cât și din provincie și ține predici în multe biserici, predici apreciate cu superlative și care aveau menirea de a lumina mintea, a întări voința și a sensibiliza sentimentele pentru primirea lui Hristos în suflet.

S-au continuat și în această perioadă acțiunile practice în slujba Bisericii, și cele caritabile și s-a răspuns solicitărilor venite din partea preoților. Ucenici cu zel misionar au desfășurat cu succes acțiuni misionare cu ajutorul unor filme religioase pe diapozitive, însoțite de comentarii care înfiorau și făceau să vibreze adâncurile ființei.

Împreună cu ucenicii apropiați a scos revista ”Pâine și apă pentru suflet”, foarte căutată și apreciată de credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, adresată tuturor celor care vor să cunoască și să trăiască credința ortodoxă.

În tot ce a întreprins a demonstrat o mare cunoaștere a sufletului omenesc pe care l-a dominat cu iubire adâncă.

Activitatea părintelui Visarion în cadrul Bisericii lui Hristos, zelul său misionar, asemenea unui adevărat apostol, stăruința sa pentru luminarea sufletelor și renașterea spirituală a credincioșilor, au avut un răsunet puternic în rândul credincioșilor Bisericii ortodoxe.

Părintele ierodiacon Visarion pleacă în Veșnicie la data de 24 mai 2008 și este înmormântat la data de 27 mai în cimitirul Cernica.

Părintele Cătălin organizează copiii pe grupuri mici pentru a vizita ”chilia” părintelui Visarion.

Surprindem atmosfera artistică din camera în care părintele Visarion a dat viață la multe și frumoase icoane, având de la Dumnezeu și harul picturii.

După aceea, se săvârșește o slujbă de pomenire a părintelui Visarion, apropiată fiind data la care părintele Visarion a trecut la Domnul (24 mai 2008).

Între timp, tot grupul de copii a poposit în mijlocul frumoasei livezi de meri (unde pe vremuri era locul de tihnă și rugăciune al părintelui Visarion), un adevărat Rai!

Părintele Cătălin menționează scopul prezenței grupului aici, de a cunoaște personalitatea de ”om cu viață sfântă” a părintelui Visarion, îndemnând copiii la atenție și meditație. Pentru aceasta, invită pe părintele Gherasim să povestească cîteva aspecte din viețuirea dânsului lângă părintele Visarion.

Și părintele Gheorghiță (Georgică), duhovnicul părintelui Visarion din ultima perioadă a vieții pământești a acestuia, deapănă minunate amintiri.

Ar fi multe de povestit despre faptele și învățăturile părintelui Visarion, finalizate în salvarea sufletelor multor creștini care l-au cunoscut, dar timpul este nemilos cu noi.

Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ne continuăm drumul spre următorul obiectiv al excursiei.

CASTELUL POSADA – MUZEUL CINEGETIC POSADA

Castelul de la Posada a fost ridicat din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu în anii premergători revolutiei de la 1848. A fost conceput ca un conac din piatra de râu în maniera tradițională a construcților românești din zona de munte. Cincizeci de ani mai târziu, George Valentin Bibescu, nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu a extins vechiul conac transformându-l în castel.Tăvălugul primului război modial a trecut și peste castelul de la Posada. În noaptea de 24/25 septembrie 1915, cladirea principală a fost incendiată de trupele germane, pentru a distruge arhiva Legației Britanice, depozitată aici de Lordul Thomson.

În decembrie 1916, trupele maghiare au devastat celelalte clădiri ale castelului și au distrus colecția de tablouri și picturi achiziționate de prințul Bibescu.

Muzeul Cinegetic Posada Înființarea Muzeului de vânătoare de la Posada este un act de datorie culturală și de educație în cunoașterea și ocrotirea faunei țării. În anul 1996, castelului Posada i s-a dat utilizarea de muzeu al vânătorii, luând denumirea de Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada”, ca secție al altui mare muzeu istoric românesc : Muzeul Național Peleș. În această postură a fost inaugurat la data de 20 noiembrie 1996.

Spații și facilități ale muzeului:

Istoricul vânătorii;
Trofee de capră neagră;
Trofee de cerb comun;
Trofee de cerb lopătar, căprior, muflon;
Trofee de mistreț;
Trofee de mamifere carnivore (urs, lup, pisică sălbatică, râs);
Salon destinat marelui scriitor Mihail Sadoveanu
Sală obiecte ce au aparținut lui Nicolae Ceaușescu, obiecte de artizant decorative lucrate în corn de cerb, arme moderne de vânătoare;
Urme ale animalelor sălbatice;
Păsări răpitoare, cocoș de munte, dropia;
Dioramă Delta Dunării
Silvicultură
Arme de luptă
Ecosistem de baltă
Faună exotică
Animale naturalizate
Artă decorativă
Auxiliare: panouri cu schițe, hărți, texte
Sonorizare la parter pentru fiecare specie în parte
Stații informaționale
Ghiduri audio

Centrul de interes al spațiilor îl ocupă etalarea pe trofee, pe specii, după criteriul importanței cinegetice și spectaculozității lor (capra neagră – Rupicapra Rupicapra L, cerb comun – Cervus Elaphus, căprior – Capreolus capreolus, cerb lopătar – Dama Dama, Muflon – Ovis musimon, mistreț – Sus Scrofa, urs brun – Ursus Arctos, lup – Canis Lupus, râs – Lynx – lnx, pisica sălbatică – Felis silvestris, vulpe – Vulpes Vulpes, ș.a).

O atenție în economia expunerii s-a acordat evidențierii comportamentului animal ca expresie a legăturii sale cu mediul natural ilustrat cu piese naturalizate prin biotopuri.

Informațiile legate de fiecare exponat sunt prezentate prin stații informaționale ce pot fi accesate de către vizitatori.

Suntem întâmpinață de o doamnă ghid, care urmează să ne conducă prin spațiile de expunere ale muzeului, nu înainte de a transmite grupului unele indicații ce trebuie respectate pe parcursul vizitei.

Este știut interesul copiilor pentru animale, așa că acest obiectiv atrage repede atenția copiilor, care cu greu se abțin să nu atingă unele exponate.

După vizitarea muzeului, ne deplasăm cu autocarul spre Sinaia și oprim la restaurantul Yuka, unde urmează să prânzim.

Restaurantul este curat și bine organizat, personalul politicos, masa ne este servită prompt, iar mâncarea este gustoasă, pregătită parcă după preferințele copiilor. Chiar și mofturoșii mâncă tot (sau aproape…). Să fie cauza aerul curat de Comarnic??

Ne „îmbarcăm„ în autocar și ne îndreptăm spre București fără dificultate. Mai facem un popas apropape de Ploiești și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne apropiem de finalul excursiei.

Părintele Cătălin multumește participanților pentru reușita acestei excursii tematice, cu unele atenționări pentru cei care se știu că au avut ceva abateri.

Duhul părintelui Visarion cu siguranță a ajutat acestei reușite.

Se cuvine să mulțumim părinților bisericii Popa Rusu pentru această excursie minunată, pentru dragostea, devotamentul și osteneala depuse.

Dacă vrem să fim aadevărații copii ai lui Dumnezeu, să ne găsim plăcerea în lucrurile Lui, nu s-o căutăm în altă parte, să ne vedem de serviciu și casă, de biserică, de rugăciune și de fapte bune. (Ierodiacon Visarion – ”Ecouri din catacombe”)

Elena Grigorescu