Pentru copilul care fiind omorât de iudeul, tatăl său, a înviat şi a mărturisit pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O evreică oarecare, fiind însărcinată şi aproape să nască, avea mare durere şi multă muncă, după cum se întâmplă de multe ori femeilor. Şi oricâte feluri de doctorii i-au făcut şi i-au dat, nimic nu i-a ajutat. Deci, nefiind cu putinţă ca să nască pruncul, cumplit muncindu-se, aştepta din ceas în ceas ca să-şi dea sufletul, nefericita.

Atunci o femeie creştină care s-a întâmplat acolo, i-a zis: „Dacă voieşti să te uşurezi, cheamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că nu poţi să găseşti alt ajutor”. Deci bolnava, având mari dureri, cu smerită şi domoală vorbire a zis acestea cu lacrimi: „Binecuvântată Marie, pururea Fecioară! Deşi sunt nevrednică eu, cea cu totul pângărită ca să te chem pe Tine, pentru că mă trag din neamul acela care a ucis pe Fiul Tău, aud însă cum că milostivirea şi mila Ta se dă în dar celor păcătoşi în fiecare zi. Rogu-mă, dar, Ţie, izbăveşte-mă din această primejdie şi făgăduiesc a primi împreună cu pruncul pe care îl voi naşte dumnezeiescul Botez”. Acestea zicând, a născut îndată un copil, parte bărbătească şi în scurtă vreme după ce s-a sculat din pat s-a botezat împreună cu copilul.

Iar bărbatul ei în acel timp nu s-a întâmplat acasă, fiind plecat într-un oraş departe. Deci venind el şi auzind de cele petrecute în lipsa lui, s-a mâniat foarte şi a omorât pruncul. Iar vecinii care s-au adunat la nenorocirea aceea, vrând să-l prindă şi să-l ducă la judecată, el a fugit.

Deci fiind urmărit de aproape, a fugit evreul până ce s-a ostenit şi văzând în drum o biserică, ca să scape, a intrat în ea şi s-a ascuns. Iar înăuntru, stând el îngrozit, a văzut o icoană a Preasfintei Fecioare şi cu darul lui Dumnezeu luminându-se cu inima, a grăit acestea: „O! Stăpână, mare este milostivirea Ta! că acoperi şi păzeşti pe un ticălos şi păgân care a omorât pe fiul său, iar acum stă în casa Ta şi nu se deschide pământul ca să îl înghită. Deci fiindcă atât de mare este bunătatea Ta, miluieşte-mă pe mine, după cum Preaînduratul Fiul Tău a miluit pe Pavel prigonitorul şi iartă toate fărădelegile mele, căci cred că negrăit şi fără de stricăciune ai născut pe Iisus, pe care îl mărturisesc Dumnezeu şi om, a Cărui milă este nemăsurată şi iubirea de oameni neasemănată!”

Acestea zicând şi rugându-se el cu lacrimi, l-au ajuns creştinii şi prinzându-l pe dânsul l-au legat. Deci a zis către ei: „Rogu-mă vouă, pentru Domnul, duceţi-mă la un preot ca să primesc sfântul Botez; şi iau de martor pe Dumnezeu că aceasta nu o zic de frica morţii, sau fiindcă mă tem; doresc numai să mor cu o moarte cuviincioasă, după ce mă voi lumina cu sfântul Botez”.

Deci îndeplinind ei această dorinţă a lui, după ce s-a botezat, l-au dat judecăţii; şi fiind osândit la moarte, l-au închis până a doua zi, când trebuia să-l omoare.

Iar femeia lui plângea cu amar pentru moartea copilului. Însă pe când îl ţinea pe genunchii ei şi suspina nemângâiată, văzu (o! minune!) că copilul a înviat. După care îndată auzind că bărbatul său s-a botezat, iar pentru ucidere vor să-l omoare, luând pruncul, a alergat în grabă la judecată.

Şi văzând toţi copilul, au slăvit pe Dumnezeu, liberând pe ucigaşul. Care fiind acolo de faţă şi căutând pruncul la gât, unde ştia că-i dăduse lovitura cu cuţitul, a găsit rana, care, din iconomia Preasfintei se cunoştea foarte bine. Şi au văzut-o toţi cei ce erau de faţă, şi astfel s-a propovăduit această dumnezeiască minune.

Dar cu aceasta, iubiţilor, n-a săvârşit încă facerile ei de bine împărăteasa cea prea milostivă, ci minunea urmă minunii. Căci s-a dat copilului dar, de vorbea bine şi curat, ca un om de douăzeci de ani. Deci, deschizându-șl gura lui a zis: „Maica milostivirii şi a toată mângâierea, Maria cea înainte de naştere şi după naştere Fecioară şi Maica lui Dumnezeu m-a înviat, pentru întoarcerea la credinţa cea dreaptă a părinţilor mei, şi spre mustrarea necredincioşilor iudei, care nu cred în întruparea lui Dumnezeu”.

Acestea auzindu-le cei ce erau de faţă, au lăcrimat de bucurie, slăvind pe Domnul şi pe Stăpână. Iar tatăl copilului a slujit toată viaţa lui Preasfintei, scriind multe cuvinte asupra necredincioşilor iudei şi spre lauda Maicii lui Dumnezeu; şi mulţi s-au întors la dreapta credinţă printr-însul.

Asemenea şi copilul acela crescând a făcut multe fapte bune cu mare dragoste de Dumnezeu ca şi tatăl şi maica sa. Iar când s-au mutat din această viaţă, sau dus în împărăţia cea cerească. Pe care dea Dumnezeu cu toţii s-o dobândim. Amin.

(MINUNEA a 34-a din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede spre folosul tuturor creştinilor care doresc mântuirea sufletelor lor. Tipărită întâia dată în româneşte la anul 1820 la mănăstirea Neamţ, apoi retipărită la anii 1924 şi 1990 tot la mănăstirea Neamţ.)