Pentru leprosul care s-a vindecat şi s-a dus la mănăstire
Într-o chinovie oarecare, era un monah cu viaţa îmbunătăţită, care niciodată nu s-a certat cu cineva, iar pe lângă toate faptele cele bune avea către cele dumnezeieşti nemăsurată evlavie. Şi atât se bucura când citea el sau alţi fraţi vre-o facere de minune sau laudă a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu încât simţea mai multă dulceaţă decât dacă ar fi mâncat cea mai gustoasă mâncare. Iar mai ales de multe ori se lipsea de mâncarea cea trupească, pentru ca să dobândească cea sufletească, îndeletnicindu-se cu dumnezeiasca citire.
Şi aşa vieţuind fericitul s-a îmbolnăvit de moarte. Atunci unul din fraţi l-a rugat să-i spună cum s-a învrednicit de un dar ca acela. Iar el a zis: „Când eram copil în şcoală aveam în cap lepră, de unde ieşea aşa de greu miros încât nu putea cineva să se apropie de mine. Şi eram foarte mâhnit că cheltuiseră mulţi bani la doctori dar nici un folos n-am cunoscut. Sufeream însă cu răbdare şi mulţumeam Domnului. Iar când mă duceam la şcoală, treceam totdeauna pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi mă rugam Ei mult timp cu evlavie şi de la slujbele de priveghere ale praznicelor niciodată n-am lipsit.
Deci, într-o noapte, mi s-a arătat aşa parcă ar fi tocat de Utrenie; atunci eu, sculându-mă m-am dus la biserica cea mai sus zisă, pe care găsind-o încuiată, am stat afară, rugându-mă.
Şi deodată am văzut că mi s-au deschis uşile şi în biserică era multă revărsare de lumină. Iar intrând eu înlăuntru cu frică, am văzut şapte fecioare prea frumoase, din care una mai strălucită decât celelalte, şezând pe un scaun ca o împărăteasă a lor, a zis către mine: „Pentru ce, fiule nu te îngrijeşti ca să vindeci boala capului tău?”. Iar eu am zis : „Mult s-au ostenit, Doamna mea, rudeniile şi prietenii mei ca să mă vindece”. Grăit-a Dânsa: „Pe mine mă cunoşti cine sunt?”. Răspuns-am: „Nu te cunosc Stăpână”. Zis-a din nou Ea: „Eu sunt Maica lui Iisus Hristos, şi pentru că ai buna obişnuinţă de a te ruga, am venit înadins aici ca să te vindec”. Acestea zicând, mi-a făcut semn să mă apropii şi punând Preacurata mâna ei pe capul meu, a zis: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh: Să fie sănătos capul acesta şi niciodată să nu-l mai doară până la moarte pentru evlavia ce o are către mine”. După care, înălţându-se la ceruri, eu am rămas bun sănătos; Şi de atunci m-am făcut monah şi am slujit Făcătoarei mele de bine cu râvna şi dragostea pe care o cunoşti, că n-am vrut să mă arăt nemulţumitor către Stăpâna. Iar acum mă duc veselindu-mă ca să o slăvesc neîncetat, împreună cu toţi sfinţii.
Acestea zicând, pururea pomenitul acela, s-a odihnit întru Domnul. Amin.
(Din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede)