Pentru copilul care fiind omorât de iudeul, tatăl său, a înviat şi a mărturisit pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O evreică oarecare, fiind însărcinată şi aproape să nască, avea mare durere şi multă muncă, după cum se întâmplă de multe ori femeilor. Şi oricâte feluri de doctorii i-au făcut şi i-au dat, nimic nu i-a ajutat. Deci, nefiind cu putinţă ca să nască pruncul, cumplit muncindu-se, aştepta din ceas în ceas ca să-şi dea sufletul, nefericita.

Atunci o femeie creştină care s-a întâmplat acolo, i-a zis: „Dacă voieşti să te uşurezi, cheamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că nu poţi să găseşti alt ajutor”. Deci bolnava, având mari dureri, cu smerită şi domoală vorbire a zis acestea cu lacrimi: „Binecuvântată Marie, pururea Fecioară! Deşi sunt nevrednică eu, cea cu totul pângărită ca să te chem pe Tine, pentru că mă trag din neamul acela care a ucis pe Fiul Tău, aud însă cum că milostivirea şi mila Ta se dă în dar celor păcătoşi în fiecare zi. Rogu-mă, dar, Ţie, izbăveşte-mă din această primejdie şi făgăduiesc a primi împreună cu pruncul pe care îl voi naşte dumnezeiescul Botez”. Acestea zicând, a născut îndată un copil, parte bărbătească şi în scurtă vreme după ce s-a sculat din pat s-a botezat împreună cu copilul.

Continuarea →

Pentru cel ce a văzut pe Preasfânta împărtăşind cu pâine cerească pe fraţii cei ce se ostenesc

Pe vremea Sfântului Sava, fiind în Lavra lui mulţi călugări îmbunătăţiţi care slujeau Domnului, s-a dus şi un boier, de bun neam şi bogat ca să se facă călugăr, pe care l-a primit cu bucurie Sfântul. Şi fiindcă nu era învăţat cu osteneala, îl chivernisea, nelăsându-l să se ducă cu ceilalţi fraţi la lucrările cele grele ale pământului, unde se lucra până la al nouălea ceas, când veneau, citeau slujba de obşte şi tocmai după vecernie mâncau — o dată în zi — după rânduiala vieţii celei monahiceşti. Deci fiindcă aceasta nu putea să o facă acel nou începător, i-a poruncit să se nevoiască în mănăstire, după putere, şi să postească în fiecare zi până ce se adună toţi fraţii ca să mănânce împreună cu dânşii după rânduială. Însă el nici măcar porunca aceasta nu o păzea, ci mânca în chilia sa fel de fel de mâncăruri pe care i le aduceau rudeniile lui. Aceasta deşi o ştia Sfântul, totuşi ca unui nou începător, ca să nu se tulbure, nu-i zicea nimic, ci numai ruga pe Dumnezeu ca să-l îndrepteze.

Continuarea →

Cum că numele cel prea cinstit al pururea Fecioarei Maria pierde şi goneşte pe draci

Într-un oraş al Coloniei, bune cu numele, era un preot ce se numea Petru, om desfrânat şi cu rău nărav, care pentru faptele lui cele necinstite şi urâte a fost spânzurat afară de casa lui. Şi o ţiitoare a lui, Aglaida cu numele, s-a înfricoşat şi îngrozit atâta când l-au spânzurat, încât a lăsat lumea, şi ducându-se într-o mănăstire s-a făcut călugăriţă. Deci după vre-o câteva zile, stând ea la fereastra chiliei, a văzut afară, într-un izvor, că sta un drac în chip de tânăr, care a sărit la fereastră ca să o răpească. Iar ea îngrozită, a căzut înapoi, şi lovindu-se cu capul de pământ, în grabă s-au adunat surorile, şi au ridicat-o ca pe o moartă, şi au pus-o în pat.

Continuarea →

Sfătuiri creștine-politice către Preaevlaviosul și Preaînălțatul Domn și Stăpân a toată Ungrovlahia, Domnul nostru, Robul lui Dumnezeu, Ștefan Cantacuzino Voievod, [scrise] de către Prea Sfințitul și de Dumnezeu păzitul Mitropolit, Domnul Antim din Iviria [Georgia], în Preasfânta Mitropolie a Bucureștilor, în anul mântuirii 1715

(…) În trei lucruri stă desăvârșirea omului: să păzească credința, să le rabde pe cele ale vieții și, al treilea: să se conducă pe sine cu judecată și cu înțelepciune.

Lumea aceasta socotește-o drept o călătorie și o cale. Prin urmare trebuie să călătorim cu bine, pentru ca să fim lăudați de către cei care vin după noi în lume. Un Domnitor mare, fără dreptate, este ca un râu fără apă, după cum spune mulțimea dascălilor celor învățați. Păzește-te de dușmanul tău care se arată în calea ta grațios, blând și prieten, aidoma înșelăciunii vulpii, când cel fals caută, de fapt, o ocazie ca să te înșele.

Continuarea →

SFÂNTUL GLUMEŢ

Un părinte mi-a povestit următoarea minune, care are puţin umor în ea.
Era o fată care dorea să se căsătorească, dar nu-şi găsea partea. Spunându-i bunicii ei, aceasta i-a dat o icoană cu Sfântul Apostol Anania şi i-a zis: „Ia această icoană şi să te rogi 40 de zile la sfântul acesta, dar să ştii că sfântul acesta este cam glumeţ şi mai face câteodată şi unele minuni hazlii”.
Luând fata icoana, s-a dus acasă, a aprins o candelă în faţa icoanei şi s-a pus pe rugăciune şi post. Când s-au împlinit cele 40 de zile, fata fiind supărată că nu i s-a împlinit dorinţa, a zis supărată către sfânt: „M-am rugat atâta timp şi nu ai vrut să mă asculţi, de acum nu mai am nevoie de tine!”. Zicând acestea, a luat icoana şi a aruncat-o pe fereastră, fără să se uite unde a căzut. După puţin timp, aude pe cineva bătând la uşă. Când a deschis, a văzut un tânăr cu capul spart şi fiind plin de sânge pe faţă. „Mă iertaţi de deranj, a zis el, dar mi-a căzut această icoană în cap şi văzând că a căzut de la geamul dumneavoastră, v-am adus-o înapoi”.
Continuarea →

Să fim atenţi la şoapta delicată a îngerului păzitor

Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: „Nu zice asta”,„Nu face asta”, „Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri.

Păcatul de bază al omului este autonomia: „Eu pot!” Putem să profităm de ajutorul îngerului, primindu-l, deschizându-ne acestui ajutor. Este o atenţie. Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: „Nu zice asta”, “Nu face asta”, î„Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri, deşi ca nişte comenzi clare.

Continuarea →

(fotografii realizate în 2015, la Patriarhia Ecumenica din Istanbul)

Minunea Sfintei Eufimia aduce lumină la Sinodul din Calcedon

(prăznuirea Sf. Mc. Eufimia se face pe 11 iulie )

În anul 451, a avut loc Sinodul al IV-lea Ecumenic, găzduit în biserica „Sfânta Mare Muceniță Eufimia” din Calcedon, convocat de familia imperială, Marcian şi Pulheria. A fost cel mai mare sinod din antichitatea creştină, numărul participanţilor consemnat de istorici variind între 520 şi 630, cifre neegalate de nici o altă adunare de acest gen. Un rol deosebit în moderarea discuţiilor teologice din cele 15 şedinţe l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului.

Continuarea →

– Gheronda, mă fură propriile mele patimi. Uneori mă fură iubirea de sine, alteori răspândirea în cele din afară…
– Dacă îi lasă cineva pe hoți să-î fure, se mai îmbogățește vreodată?La fel și tu, dacă te lași furată de patimi, oare mai poți spori? Vei întotdeauna săracă, caci vei pierde tot ce aduni. Mă mir cum de te fură aghiuță, în timp ce tu ai putea să furi Raiul!
– De ce, deși am dispoziția să mă nevoiesc pentru o virtute, totuși stau pe loc? Care este pricina?
– De multe ori, nu avem maturitatea trebuincioasă pentru acea virtute. Văd însă că tu ai început să te maturizezi duhovnicește. De aceea să iei aminte că acum când vine vara și agurida se face încet-încet miere, să păzești bine strugurii de ciori, adică de demoni, trăind cu smerenie și în ascuns.
Continuarea →

Cu siguranță, dragostea ce o simte o mamă pentru copilul ei nu se compară cu nimic. În ciuda oricăror greutăți, mamele întotdeauna reușesc să pună pe primul loc în viața lor pe copiii lor, chiar dacă ele ajung pe ultimul loc.
În istorisirea ce urmează o mamă a fost nevoită să spună destule minciuni, ca să-și crească fiul în cel mai bun mod cu putință. Iar acum că s-a aflat adevărul, istorioara ei a devenit cunoscută în toată lumea.
Ați făcut vreodată ceva asemănător pentru copiii voștri sau o veți face, dacă va fi nevoie? Dacă credeți că mamele merită doar respect și admirație, citiți istorisirea de mai jos și vă veți schimba părerea…

Totul a început încă de când eram copil. Familia mea era foarte săracă și niciodată nu am avut mâncare destulă. Mama mea întotdeauna îmi dădea farfuria ei cu mâncare și spunea: „Mănâncă acest orez, fiul meu, căci mie nu mi-e foame”. Aceasta a fost prima ei minciună.
Continuarea →

Ortodoxia este o viață nouă cu Hristos și în Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt (…) Creștinii trăiesc în Hristos și Hristos trăiește în ei. (Serghei Bulgakov)

Creștinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă școală a cinstei, curăției și dreptății, ori o nobilă și rațională explicație a vieții ( – Emil Cioran); ori un înalt cod de purtări (confucianismul, sintoismul); ori o terapeutică evazionistă (stoicismul, yoga, zenul); ori un jet de întrebări (taoismul); ori un act de supunere în fața Unicului (iudaismul, islamismul). E mai mult și mai deosebit: e învățătura lui Hristos, adică a dragostei și a salvatoarei putinții de a ierta. (pr. Nicolae Steinhardt)

Continuarea →