Părintele Porfirie Kavsokalivitul a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică
Patriarhia ecumenică
Înştiinţare
Sfântul Sinod s-a întrunit sub conducerea Preafericirii Sale în şedinţă ordinară, astăzi, miercuri, 27 noiembrie, pentru a lua în discuţie temele aflate pe ordinea de zi.
Astfel, Sfântul Sinod a hotărât:
În urma recomandării Comisiei Canonice, au fost înscrişi în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ieromonahul Porfirie Kavsokalivitul şi Monahul Meletie din Ypséni, Rodos.
***
Din partea Secretariatului Sfântului Sinod
Constantinopol, 27.11.2013

Sfântul (Părintele) Porfirie, în lume Evanghelos Bairaktaris, se trăgea din Evvia. S-a născut în anul 1906, în satul Sf. Ioan din Karystia, din părinţi săraci. De la vârsta de 10 ani a fost nevoit să lucreze la o băcănie în Pireu. Pe când avea 12-14 ani a citit cu mare atenţie viaţa Sf. Ioan Kalivitul şi, fiind atras de învăţăturile sale, a încercat să le urmeze în viaţă. Astfel s-a încredinţat iubirii lui Hristos şi, părăsindu-şi pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfântul Munte, pentru a-şi pune în aplicare înaltele idealuri. […]

Continuarea →

După mulţi ani, saracinii luând Siria sub stăpânirea lor, s-a întâmplat în cetatea Ramel, în cea mai sus pomenită biserică a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, o minune ca aceasta:

Un saracin vestit, împreună cu alţi saracini, au intrat în biserică, pe vremea citirii pravilei şi, văzând icoana Sfântului Gheorghe şi pe preot stând înaintea ei şi închinându-se şi săvârșind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi în limba saracinilor: „Vedeţi pe acest nebun, ce face? Se roagă la scândură. Aduceți-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea”. Şi îndată i-au adus un arc, pe care el, stând dinapoia tuturor, l-a încordat şi a aruncat o săgeată asupra icoanei mucenicului; iar săgeata n-a zburat spre icoană, ci în sus şi căzând din înălţime, a lovit pe saracinul acela în mână şi i-a rănit-o.

Continuarea →

• Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.
• Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
• Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.
• Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.
• De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
• Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
• Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
• Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

Preluat de pe: www.marturieathonita.ro

Mântuitorul a asumat moartea din iubire. A primit-o din iubire pentru noi, în iertarea osânditorilor şi răstignitorilor, pe Cruce. Sau în cuvintele „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”, în care Mântuitorul strigă cu strigătul psalmistului din Psalmul 21.

Părăsirea – moartea înseamnă părăsire… Părăsirea nu a lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, ci părăsirea omului. Acesta se simte părăsit. Şi aici e un cuvânt din Ezra: „Nu pe Mine M-aţi părăsit, ci pe voi înşivă”. Când Îl părăseşti pe Dumnezeu, practic te părăseşti pe tine, îţi părăseşti menirea ta, părăseşti lumina! Iar tot „tu” strigi: „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”! Mântuitorul a strigat atunci aşa doar ca să fie împreună cu noi. A rămas nedespărţit de Tatăl, dar S-a unit cu noi în starea despărţirii noastre.

Continuarea →

– Interviu cu Părintele Teofil Părăian, difuzat în Vinerea Mare (1998) la Radio România Actualităţi –

– În această seară, creştinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cântările Prohodului se sting uşor şi urmează ceasuri de meditaţie pentru fiecare din noi. Având aceste câteva momente de aşteptare a Învierii Domnului, Părinte Teofil Părăian, să încercăm să rememorăm ultimul drum al Domnului. Să parcurgem împreună cu ascultătorii noştri acest urcuş prin pogorâre, plecând din Duminica Floriilor, când am văzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Săptămânii Patimilor.

Continuarea →

O soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele:

− Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care îmi spune: „Ridică-te, de acum eşti sănătoasă!”.

Continuarea →

Atunci când eram copil, îmi amintesc că mamei mele îi plăcea să gătească pentru mine şi tatăl meu. Într-o seară, pe când mama mea s-a întors de la o treabă obositoare, în vremea cinei a pus înaintea tatălui meu o farfurie o felie de pâine cu marmeladă şi o friganea arsă. Eu aşteptam ca tatăl meu să-i facă observaţie pentru acea friganea arsă. Acela însă a luat-o în mâini şi în timp ce o mânca, m-a întrebat cum a fost ziua mea la şcoală.

Continuarea →

Fiţi cu luare aminte să nu vi se îngreuieze inimile de mâncare şi băutură peste măsură şi de grijile vieţii acesteia. (Sfânta Scriptură)

Postul este mama sănătăţii.
Postul trupului este hrana sufletului.
Dacă nu îţi schimbi viaţa, la ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic.
Să nu pierdem rodul postului, după ce am răbdat truda postului! Cel ce nu cunoaşte postul, nu cunoaşte crucea. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Continuarea →

ESTE HAR…
– să iubeşti fără să fii iubit…
– să slujeşti fără să fii preţuit…
– să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
– să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
– să ierţi fără să fii iertat…
Continuarea →

— Din cartea „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” —

• Oboseala vine din lupta finite (noastră) cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este şi normal pentru că mergi contra curentului.
• Iubirea insa, este curgerea vieţii. Pacea si liniştea se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva.

Continuarea →